Te cântăresc pe-un pas nebun
și-ți șterg un cântec adormit,
privirea ți-o adorm nocturn
și râd la ceruri, ostenit…
Sădesc, pe ceruri fremătânde,
amurguri cu miros de vis
mai caut stelele flămânde
ce mă-nsoțesc înspre abis.
Tu-n lumea ta, îți cauți sensul,
pierdut sau negăsit cândva,
în lumea mea, trăiesc nonsensul
un cer și doar un suflet îți pot da…
Sau… nu?
Pseudolirice 