Arhive lunare: Decembrie 2010

Dulce rază (în loc de „La Mulţi Ani”!)

Şi cântă mugurii de-albastru, printre văpăi şi nopţi deschise, iar printre noi răsar măiastru, rânduri nescrise… Şi plâng vise de bucurie, aşa, să dea veste de viaţă, răsar din viaţă purpurie muguri de ceaţă… Şi-ascult ceasornice astrale, printre copacii-făurari, şi-mi … Continuă lectura

Publicat în Un soi de poezie | 10 comentarii

Chip nevăzut

Adorm descântec, pe margini de gând, şi-i noapte albastră şi-i dor călător, precum o mireasmă, ce-adună neclar, paşi de furtună, şi pâlcuri amare, de zbucium zadarnic şi ceasuri astrale. Şi-i vis ce prelinge, o clipă semeaţă, prin fluturi îşi cântă … Continuă lectura

Publicat în Un soi de poezie | 12 comentarii

Liber!

Mereu, acelaşi cântec vechi, refrenul devenit blestem, privire goală şi apusă durere perpetuă şi rece… Mereu, aceleaşi căi oprite, un mâine ce-a uitat să vină şi-un ieri ce se repetă nemlios şi nu mai vrea să plece. Mereu, tablou neterminat, … Continuă lectura

Publicat în Un soi de poezie, Viaţa pur şi simplu | 12 comentarii

Şi doare!

Nu e nevoie să mă alungi, îmi e de-ajuns să ştiu că eşti, departe, sau acolo unde vrei, şi doare! Nu e nevoie să te văd, nici să-ţi aud paşii grăbiţi, e de ajuns să mi te-nchpui, şi doare! Nu … Continuă lectura

Publicat în Un soi de poezie, Viaţa pur şi simplu | 22 comentarii

Singurătate

Meandru neumblat şi vis de seară descântec ferecat şi-i noapte iară… De dor de viu şi viaţă nouă, zbucium sângeriu şi iară plouă… Un azi ce doare cu tot ce-aduce clipa m-ascund pe Soare şi-i verde şi-i nimica… Şi-i pisc … Continuă lectura

Publicat în Un soi de poezie | 5 comentarii

Mi-e albastru

Ochi spre prezent, lumini arbitrare, cântec absent, clipe precare. Scuturi de raze, mâini încleştate, absenţe şi oaze, vise-nnecate. Piscuri de rouă ceruri confuze, linişte nouă, pajişti difuze. Nevoie astrală cauză mută, iubire-ancestrală, privire cernută. Abisuri concrete, cântec măiastru, ziduri prezente … Continuă lectura

Publicat în Un soi de poezie | Lasă un comentariu

Sinusoidală

Sinusoidală, deschise căi spre delir, verde absolut, absorbit de clipa iminentă, a unui cotidian, ce muşcă din trăire neobosit. Refren, nemăsurat şi absent, acoperit de zgomote de fond, omniprezenţe pulsânde peste stările de veghe ale sufletelor flămânde de acelaşi albastru … Continuă lectura

Publicat în Un soi de poezie | 1 comentariu