Întinderi,
par nesfârșite
și cerul pare geamăn
cu întinderile…
Privirea aleargă
îmbrățișând
obeliscuri încremenite,
în jocul de lumini
și umbre
ce par ireale.
Maiestuos
orizontul se prăvale
spre alte noi întinderi
albe.
Tablou static bicolor,
imperiul alb…
Pseudolirice 
Pingback: What a Day! « BLOG D'AGATHA
Este de parcă ai avea în faţa ochilor un trăit de alb, un alb de înfăşcat în privire, de parcă ai vrea să îl tragi în tine, ca şi cum ai simţi cald de iarnă pe dinăuntru; asta e senzaţia pe care o simt, în văz.
Da, acest alb care pare că ne încremenește loc… Și dintr-o binecuvântare așteptată, s-a transformat în aceste zile,într-un coșmar pentru atâtea suflete… Marele Bărăgan al lui Fănuș Neagu stă încremenit de atâta alb… 😦
Păi, poţi să le întinzi o mână, într-un fel; se fac donaţii…nu am stat vreo clipă pe gânduri, cu ce am fost în stare.
O voi face! Poți să știi!