Ţărm părăsit

Dacă aş uita vreodată să rostesc,
acel „te iubesc”, poate
m-ai ierta.
Dacă n-aş auzi vreodată
chemarea ta, poate,
m-ai ierta.
Dar dacă voi spune vreodată,
că te pot cuprinde cu visele mele,
că e de-ajuns tot ceea ce am spus despre tine,
că n-ar mai fi nimic de spus,
că timpul meu îţi determină ţie ritmul,
că eu aş putea fi suficient,
ca tu să poţi privi spre mâine,
atunci alungă-mă,
mai ales din gândul tău!
Fiincă sunt un ţărm,
părăsit de briză
şi scufundat în tăcere..