Inutil

Degeaba-mi curg cuvinte,
asemeni unui fluviu,
ce rost mai pot să am,
sunt doar rostiri
şi nici măcar,
nu sunt în stare,
să spun chiar tot,
mereu rămâne ceva nespus
şi poate tocmai asta e
cel mai dureros!

Zadarnic mă tot zbucium,
poate nu ştiu să strig,
dar de-aş striga,
să mă audă cine?

Poate sunt robul,
propriei mele neputinţe
sau, poate,
cred în adevăr prea mult;
ce tunet ar putea acum,
să facă să oprească timpu-n loc,
să ne întoarcem înspre noi,
să ne căutăm,
pe noi înşine, în alţii?

Doar asfinţituri,
ceruri fără de culori
şi murmure neînţelese…

Morminte,
ce aşteaptă răbdătoare
şi vorbe reci
tăceri asurzitoare.

Inutil.