Îmi cresc umbre,
pe tărâmuri
de freamăt pustiu
și abis
și dor-sflederitor,
cântec-descântec
târziu…
Îți cresc umbre,
pe margini tremurânde
atingeri dogorind
a zbucium singur
și trecut permanent
deschizător
al eu-lui
primordial.
Hai să ne creștem umbre,
măcar dincolo,
căci, poate
lacrima
va deveni mai dulce
decât orice vis
și paradis arzând
cu aromă albastră
Vei simți!
Pseudolirice 