Alerg,
cu gând nebun
spre nicăieri,
fiindcă e singurul loc
în care mai pot ajunge
și exista,
ca formă sau formulă
a deșertăciunii.
Sunt gol
de tot ce e viu,
de sensuri cunoscute
dar mai ales
de timpul
ce nu încetează
să se scurgă nemilos.
Strâng doar strigăte
ce se transformă în nebunie latentă.
Mai rămâne totuși un adevăr:
n-aș vrea să fiu
sau să fi fost,
dar nu eu am ales…
(Știai?)
Pseudolirice 