Fum

Surâs primordial,
nebună biruință,
umblet de ceas astral,
tăcută neputință.

Te mai culeg din vis
și în priviri absente,
și-n ternul paradis
resimt plecări latente.

Mi-e trupul doar un fum
mi-e sufletul o rană
te zugrăvesc antum
cu obosita-mi pană.

Să cânt? Ce nebunie,
e doar o adiere,
scăldată-n poezie,
dar pentru TINE piere…

Din nou!

Despre Ciprian Bojan

Profesor la ţară
Acest articol a fost publicat în NIMIC. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Fum

  1. Camelia zice:

    Se întind drumurile de pe care ea nu mai vine, iar cuvintele tale chemătoare simţi cum încep să îşi piardă din puteri, trup rostitor de fum, dar încă nu te gândi la fiinţa pe care ai pierdut-o cum că te-a pierdut, deşi poate trăieşti îngheţul singurătăţii.

    • Ciprian Bojan zice:

      Da, tu știi, e vorba de EA, nu de cineva care să se transforme în EA… Am observat că TOATE drumurile ei sunt pentru… plecat, chiar și dinspre alte tărâmuri… Eu însă îi spuneam:

      ”Cel mai teamă mi-este,
      nu că nu mă vei înțelege
      (cu asta m-am obișnuit, oarecum
      chiar dacă lupt din răsputeri cu această stare de fapt…)
      ci cu faptul,
      că dacă într-o zi vei înțelege,
      te vei simți oarecum vinovată
      că n-ai înțeles…

      Sau, poate,
      te vei bucura?”

      Eu poate nu voi afla… 😐

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s