Picături

Soseau picături albastre,
asemeni unor susur descântat,
porniri spre lumi sihastre,
tăceam, sorbind un gând uitat…

Plecau iar aripi fremătânde,
Cer și dor, destin decăzut,
cerșind zvârcoliri flămânde,
descleștări de vis început.

Despre Ciprian Bojan

Profesor la ţară
Acest articol a fost publicat în Un soi de poezie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Picături

  1. dagatha zice:

    mă faci să-mi doresc să revin la ”prima mea dragoste” 🙂 Nu am mai scris de mult…altfel de postări…

    • Ciprian Bojan zice:

      Atunci, revino la ”prima dragoste”. E voie, nu doare și cred că nu trădezi pe nimeni, din contră! 🙂

      • dagatha zice:

        da…cred că m-am lăsat influențată de revoltă și de cotidian…le-am lăsat să ”mă ucidă” pentru ca apoi să mă acapareze ca pe un om transformat în cyborg…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s