Surâs meteoric,
urcuș alegoric,
destin iluzoric.
Provizoriu.
-
Articole recente
Blogroll
- Aidoma Aidoma
- Bianca Blogul Biancăi Rus
- Camelia Status Camelia
- Ciprian Bâtea Blogul lui Ciprian Bâtea
- Cogito Blogul lui Cătălin Ionete
- Corundanii Corundul prin ochii corundanilor, pe Facebook
- Dagatha Blog D’Aghata
- Daniela Toader Blogul Danielei Toader
- Lavinia Buză fostă Bojan Blogul Laviniei
- Lumy Un alt blog…
- Satmareanca Blogul Crinei Dunca
- Support Forum
- Tot eu Blogu’ Meu
- Valentina Un strop de linişte…
Arhive
- februarie 2021
- octombrie 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- decembrie 2018
- octombrie 2018
- mai 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- iulie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- iulie 2016
- aprilie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
- decembrie 2014
- noiembrie 2014
- octombrie 2014
- septembrie 2014
- august 2014
- iulie 2014
- iunie 2014
- mai 2014
- aprilie 2014
- martie 2014
- februarie 2014
- ianuarie 2014
- decembrie 2013
- noiembrie 2013
- octombrie 2013
- septembrie 2013
- august 2013
- iunie 2013
- mai 2013
- aprilie 2013
- martie 2013
- februarie 2013
- ianuarie 2013
- decembrie 2012
- noiembrie 2012
- octombrie 2012
- septembrie 2012
- august 2012
- iulie 2012
- iunie 2012
- mai 2012
- aprilie 2012
- martie 2012
- februarie 2012
- ianuarie 2012
- decembrie 2011
- noiembrie 2011
- octombrie 2011
- septembrie 2011
- august 2011
- iulie 2011
- iunie 2011
- mai 2011
- aprilie 2011
- martie 2011
- februarie 2011
- ianuarie 2011
- decembrie 2010
- noiembrie 2010
- octombrie 2010
- septembrie 2010
- august 2010
Categorii
Pseudolirice 
Ca tot ce ne inconjoara.. ca tot ce suntem..
Exact! Foarte bine spus! 🙂
În absenţa sensului, da, se poate spune şi astfel. Şi mai cu seamă o pot spune acei care „impun” semnificaţii imaginare.
Eu cred în căile de întoarcere, mai cred câteodată şi în reflexiile marginale ale câtorva pe care îi mai citesc atunci când am vreme, nu îi cred pe acei cărora nu-ul pare-se a le fi devenit organic, cred că deşi unora e pare că totul din jur e nuştiucum, îşi înfing crampoanele în solul evanescent şi se ţin cu încheieturi de fragilităţi, învinşi poate de mai multe ori, înfrânţi însă niciodată…iar acesţia sunt dintre acei care îşi refuză nişte ILUZII, pentru a nu se mai antrena în altele…
În fine, mă opresc, pentru că dacă nu aş face-o, cine ştie ce întindere de spus aş avea, şi nu ORICUM.
Ştiu că mi-ai înţeles fiecare cuvinţel, şi mai cu seamă nespusurile din spatele lui, înapoia.
A, şi fiecăruia ni se mai întâmplă să mai activăm himere, asta da.
Ce nu? ce să nu faci? să nu te împingi singur sub carapace, gol într-o existenţă vidă.
Mie, rogu-te, nu îmi spune „foarte bine spus”, pentru că o ştiu.
De altfel e greu să mai spui sau să mai adaugi ceva după un astfel de gând… Ai spus totul limpede! Dar știi, cauza e aceea a neîncrederii în semeni și în sine…
*erată
întindere de spus
Neîncredere în „semeni” sau doar o luciditate prudentă?
Poate fi interpretată în ambele sensuri, depinde pe cine și ce avantajează…