Glăsuire

Străbat în mine gânduri
ce nu pot să le-adun,
se pierd iar printre rânduri
și nu știu să le spun…

Și când m-atingi cu șoapte,
cu glas ce strigă a dor,
mă simt doar cânt de noapte
și glas ce-i muritor.

Dar, știi, n-aș vrea să tacă
vreo slovă de la tine,
căci cu mult dor îmbracă
vii tresăriri din mine.

Stropește-mă pe seară
cu stropi de gânduri, calzi
să-mi fie suflet iară
și-n cântec să mă scalzi!

Un gând șoptit (din nou) Cameliei

Despre Ciprian Bojan

Profesor la ţară
Acest articol a fost publicat în Un soi de poezie, Viaţa pur şi simplu. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Glăsuire

  1. Camelia zice:

    Nu ştii ce să le spui? Atunci lasă-mă să cred că le vorbeşti în tăcerea gândurilor, în care îmi doresc să aud că te simţi mai puţin singur.

    • Ciprian Bojan zice:

      Exact, uneori mă simt sărac în cuvinte și fără glas uneori nu putem dobândi înțelegerea altor suflete, căci rostirea e modul prin care sufletele se pot atinge deplin…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s