Dintre vise

Te culeg dintre vise,
dinspre care încerc să alerg
peste pagini nescrise
cu zbuciumu-mi povară merg.

Sunt slove lăsate,
pe-o margine din lumea ta,
sunt strigăte-n noapte
și-i neputința de-a uita.

Mă duc, fără țintă
mi-s pașii prin lumea-mi pustie,
un gând mă alintă:
e clipa supremă ce știu c-o să vie!

Despre Ciprian Bojan

Profesor la ţară
Acest articol a fost publicat în NIMIC. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Dintre vise

  1. Camelia zice:

    Uneori se întâmplă ca visurilor să li se frângă marginile; de e aşa, cum le-ai putea ajunge până într-acolo? Ar fi o netrăire până la capăt, capăt ce ar rămâne suspendat; neştiindu-l, l-ai încărca, precum într-o închipuire, cu un altfel de visat, şi dacă da, înspre ce l-ai împinge? Visul tău care umblă, vorbeşte, doarme în gândul ochilor care vor privi cândva înspre ceea ce vor trăi în ei, acum doar un blindaj al lor ce nu lasă nimic să se vadă sau să îşi dea în vileag, ştiind că nu vor putea fi ţinute în frâu, părând acum doar o confesiune începută pe un drum al lor fără de capăt…acel capăt despre care spuneam, înspre acea clipă despre care povesteai pe care ţi-o doreşti a fi a împlinirii.
    De acel vis cu marginile frânte s-a prins o nădejde, Ciprian?

    • Ciprian Bojan zice:

      NU, Camelia! Nu s-a prins NIMIC deoarece îmi interzic a mai avea visuri, fiindcă eu nu am voie să le transform în realitate! Mi s-a și spus asta! Am doar vise, dar pe acelea nu le pot controla fiindcă vin nechemate, în somn…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s