Doar dorurile
mai pot să-i simtă,
calzi
precum zilele-nsorite,
doar amintirea poate să-i păstreze,
tăcută,
strigând a foc nestins
Izvorăsc marea
cugetelor albastre,
devin reperele
unui joc nepământean
adus de adierile astrale
ale clipei.
Ochii,
ațintiți mereu spre mâine.
Pseudolirice 
Ochii sufletului, cei ai privirii pedinăuntrului, acolo unde e văzutul nevăzutului din mâinele fără timp, tresărire de gând din cel de ieri nicicând plecat, ci doar neîndrăznit, însă vedere.