Şi du-te!

Mai lasă-mi şoaptele să curgă,
precum un râu,
străjuit de aripi,
care dau tonul zidirilor de gând.
Mai lasă-mi cerul să crească,
aşa precum îl doream,
limpede,
străjuit de nopţi
ce mă aşteaptă reci,
printre vise ceţoase.
Mai lasă-mi pocalele,
în care am cules amarul,
să-mi spăl neliniştea
ce zace-ncruntată
printre razele plate.
Mai lasă-mi o rază,
printre lucirile ce întretaie
lumina albă
a zorilor tereştri,
care se scurg nemilos
tăind adânc în cugetul,
rănit de propri-ai neputinţă.
Mai lasă-mi doar cântecul,
deşirat printre semnele de puctuaţie,
pagină prăfuită,
peste care nici măcar umbra,
nu-şi mai găseşte loc de odihnă.
Ia-mi, te rog sufletul
şi du-te!