Sfârşitul unei paranteze

Autorul scrise furibund textul care aştepta să fie trimis, iar acum citea flămând fiecare cuvânt, de parcă voia să îl mai mângâie o dată, pentru ca nici un cuvânt, niciun sunet dintre cele scrise să nu-i fie străin. Atât de mult iubea acele cuvintele autorul, încât voia să creadă că tot ceea ce scrie este viu, plin de culoare şi de sens.

Recitind ceea ce fusese scris deja, la un moment dat, observă că un cuvânt poate să fie înţeles greşit. Se gândi, destul de mult timp, la un sinonim mai cuprinzător, care să poată defini mai bine sensul pe care dorea să-l aibă textul, dar nu găsi nici unul pe măsura dorinţelor sale. În plus, autorul ţinea atât de mult la cuvintele pe care le scria în text, încât rar proceda la înlocuirea lor. Îl durea de fiecare dată să şteargă un cuvânt!

Continuând să se zbată, să se întrebe ce e de făcut, găsi soluţia: trebuiau introduse paranteze în text, care să clarifice pe deplin sensul pe care îşi dorea să-l arate autorul! Bucuros că a găsit soluţia, autorul deschise paranteza şi scrise atent cuvintele care adăugau sensul dorit acelui cuvânt pe care îl considera insuficient de explicit pentru textul său. Apoi, citi din nou. Printre cuvintele pe care le scrise iniţial, simţea nevoia să deschidă alte şi alte paranteze… Speriat, autorul se opri. Se întreba dacă textul său e atât de prost, încât cel sau cei cărora le este adresat nu vor pricepe nimic? Sau dacă vor crede că nu ştie să scrie, că este un autor de slabă calitate?

În zbuciumul şi în teama lui, cuvintele care i se înfăţişau în faţa ochilor îi rămâneau prea dragi să poată şterge ceva! Atunci, hotărî cu tărie, că nici o ideee şi nici un cuvânt nu mai trebuie puse între paranteze! Şterse rând pe rând parantezele şi le înlocui cu alte semne de punctuaţie, pentru ca fiecare cuvânt şi idee să fie la fel de importante. Îi mai rămase o paranteză de şters… Hotărî ca măcar aceea să rămână în text! Dar parcă, auzea glasul ei, ca un fel de tânguire… Se simţea stingheră printre atâtea cuvinte şi semne de punctuaţie, iar autorul o şterse cu un zâmbet amar…

Şi, pe rândurile aşezate ordonat, se găseau acum doar cuvinte şi semne de punctuaţie, pline de viaţă şi de culoare.

(Poate că, dintre parantezele fiecărei zile, va ieşi o altă lumină, un alt sens, pentru fiecare dintre noi).