Doar un crâmpei,
doar o speranţă,
privire ridicată,
lumină albă,
pe creştetul serii,
simţire terestră,
şoaptă străină
şi cad!
Ai devenit refren
şi te transformi în armă,
eşti oază şi blestem,
printre făclii străine,
cobori din cerul tău,
găsindu-te mai vie,
printre tăceri adânci,
care-ţi şoptesc totul,
doar ţie.
Ţinut al serilor,
pe aripile tale,
îmi jertfesc din nou,
clipele amare,
tăcutul zbucium,
deşertăciunea,
zbor frânt,
strigăt ucis!
Devenire şi stea.
Lume apusă…
Pseudolirice 
„ai devenit refren…”
”devenire și stea”…
Frumos… 🙂
Nu, doar real, dureros de real!
apoi…fă bine și nu mă stârni că iar te pun să ștergi :-)))
… nu pot să mint… Da’ lasă, ştii? Poate cândva voi zâmbi privind în urmă… 🙂
eu sunt sigură de asta! Foarte!
Nu ştiu ce să zic… Auzi, ziceam de dracu’ botezat… Ei bine, eşti fericita deţinătoare a comentariului cu număru’ 666 😛 😀
+++ ce zici?
glumeam, chiar nu sunt superstiţios… 😀 Gând Bun, mereu! 🙂
apoi,…daca e ala al lui Toma Caragiu…nu-i problemă :-))))
Nooo nici măcar acela… 😀
Ce mare actor… Ştii, chestia cu valorile care nu mai sunt, parcă nu mai avem cu ce să le înlocuim… eterna poveste…
În fine, azi a fost înmormântat un fost elev de-al meu, din prima generaţie de clasa a 8-a şi ştii că acea generaţie nu se uită. Nu i-am fost decât profesor… În fine, avea şi el un suflet de aur!
Parcă viaţa e făcută uneori cu susu-n jos. Ne întrebăm De ce? Se spune că toate lucrurile se-ntâmplă cu un motiv. Ce motiv sau scop o fi ca un tânăr de nici 23 de ani să moară într-un accident de maşină???
În sfârşit, nu prea aveam vreo legătură deosebită cu el sau familia şi nu am fost la înmormântare… Dar DOAMNE…
ok, m-am mai uşurat puţin!
da…stiu cum e…
Un elev de al meu, in clasa a 5a era, a murit intr-un accident de masina cu tatal si bunica lui. Ingrozitor! Cumplit! Am fost la inmormantare cu jumatate d eclasa, atat am putut anunta, era vacanta. Curtremurator…
Exista cu siguranta o logica acolo sus…
Da, numa’ că n-o pricepem noi!
hmmmm…Cred că dacă am pricepe, am fi prea aproape de…Sus…
poate doar atunci vom şi pricepe…
io-te! io te caut la tine și tu ești la mine :-))))
Bună treabă!
da, eram în două locuri 😀
„Devenire şi stea.
Lume apusă…”
Fara urmare ?
Când e vorba de un apus, urmează şi un răsărit… Întotdeauna! 🙂
Zborul frânt…nu’i condamnare la singurătate…Parte a fiinţei noastre, tânjim după zbor, izbucnim în zbateri de aripi, strigăt departe de noi în neauzitul poate al altuia… străbatere-n deşert de lacrimi nenăscute râvnim la cerul altor ochi. Putinţa de a fi albastru.
Zborul frânt ca odihnă şi creştere de noi aripi, ca nou început!
Ascultă cuvintele negrăite încă, spuse doar în gând…şi răspunde ne(s)puselor întrebări.
Ascult şi adierile şi foşnetele, recompuse în refren nepământean…
Culeg culorile şi le sparg contururile, spre a deveni tablou celest…
Mângâi formele de gând, pe care le doresc întrupări ale visului…
Descânt viaţa ce va voi să răsară din mine, spre a o dărui Ei