Derivă

Gânduri ucise,
negură şi sânge,
aţi devenit motivul,
unui trecut cenuşiu;
revendicare oarbă
a clipelor veştede,
udate cu lacrimi,
nedorite.
Descântec al
nopţii albastre,
ai devenit fundamentul
unui azi inoportun;
chemare în van,
răsărită terestru,
dintre şoaptele stinse,
uitate.
Orizontul,
destin neclădit,
zbucium şi flacără,
amurg iminent;
privire brăzdată
de flăcări încinse,
mers solitar,
spre mâine.
Cuvinte nescrise.
Derivă.

Despre Ciprian Bojan

Profesor la ţară
Acest articol a fost publicat în Un soi de poezie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Derivă

  1. Camelia zice:

    Dă-i drumul trecutului dacă te ţine captiv şi îi este sufletului temnicer, nu el te închide în solitudine…rupe-i gratiile şi azvârle-i-le în tăriile cerului…şi priveşte în jurul tău…te înconjură viaţa; te aşteptă, te cheamă, te ademeneşte cu întâmplări neîntâmplate…nu te ispiteşte să o vrei? să o ai? E a ta…fă-ţi-o iubită! Şi EA, cea care va veni, căreia îi va fi dat să îţi fie, te va întâlni atât de plin de ea, te viaţă…şi îşi va dori să o trăiască împreună cu tine.

    • Ciprian Bojan zice:

      Încerc, din răsputeri încerc… Dar, încă e mai puternică decât mine amintirea, durerea. Le alung, da ele revin, nechemate…

  2. Camelia zice:

    Amintirile care ne-au sfâşiat sunt primele care vin atunci când memoria cheamă; după cele blânde trebuie să te duci tu…nu vin niciodată nechemate, şi, de nu te-ai întoarce după ele, ar pieri pentru totdeauna. Pe acelea caută-le!

    • Ciprian Bojan zice:

      Ştii? Totul e amestecat şi confuz. Refuz să cred că e din cauza altcuiva, şi ştiu că e din cauza mea… Şi cele blânde vin la mine nechemate… Dar, parcă fug prea repede…

  3. Camelia zice:

    Aceasta vei simţi atunci când sufletul îţi va alerga înspre ea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s