Locuitorii tainici ai sufletelor-linişte

Gând şoptit Cameliei

Zburau priviri spre orizonturi semeţe. Acolo se întâlneau şi îşi dădeau timp de odihnă gândurile albastre ale sufletelor rănite. Îşi vorbeau în linişti stinghere, cu ridicări şi coborâri repetate de ochi. Se mângâiau.

Polii opuşi ai fiecărei taine , generau trăiri, devenite grai. Îşi descântau de mare alabstră. Grăiau pe rând, pentru ca fiecare rostire să acopere rănile crescute. Din când în când, se strecurau şoapte străine, cotidiene, dar dispăreau fără să atingă nici măcar o silabă. Îşi erau gânduri gemene, trăiri dureroase, dar acum nesingure.

Din noapte s-a deschis o dimineaţă tandră. Privirile au încetat a fi veştede, devenind paşi. Îşi luau zborul, din când în când, revenind pe tărâmul unde şi-au oblojit rănile să se mai încălzească. Plutea o chemare nevăzută. Şi ele ştiau când una are nevoie de cealaltă. Şi stăteau acolo, până fiecare putea să plece.

Deşi mergeau fiecare pe tărâmul lor, toate îşi doreau să ajungă „acolo”

Din nou dimineaţă. Un zâmbet s-a aşezat în faţa lor. Au aşteptat. Putea fi doar al unuia, al tuturor, sau al nimănui. Era timpul de taină.

Atunci, pentru o clipă s-a făcut linişte. Îşi erau taine şi dor şi adevăr.

Despre Ciprian Bojan

Profesor la ţară
Acest articol a fost publicat în Un soi de proză. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Locuitorii tainici ai sufletelor-linişte

  1. Camelia zice:

    Ciprian, sublimă atingere în cuvinte…O să mă adun şi o să şoptesc, la rându-mi…Un bob zăbavă; îmi liniştesc zbuciumul…Doar ce m-am întors dintr-o bătălie (a se citi examen la master) care ne-a secătuit pe toţi de vlagă…un profesor tare asupritor…

    • Ciprian Bojan zice:

      Îmi iau uneori libertatea de a atinge cu rostiri sufletele pe care le consider daruri. Şi nici măcar rostirile nu sun de-ajuns…

  2. Camelia zice:

    Da, fiinţă transparentă de cleştar, ştiu…te-ai întunecat şi negură îţi este învăluirea şi simţi că nu mai ai vreun încotro al sufletului tău şi timpul ţi- e hain şi prigoană îţi pare clipa… şi că te hăituieşte îţi pare înfrigurarea de a vâna vânt…dar sufletul tău îţi cere iertare; tânjeşte după tine. Aşa că se va răzvrăti…nu îţi va mai da ascultare; îşi va rupe lanţurile pentru că nu poţi încătuşa florile. Şi nu îţi va mai fi plecat supus; va învăţa freamătul şi se va lăsa un voia gândului de val…acela care şterge urma pasului pe nisip pentru că nu a ştiut a o recunoaşte…va fi gând ademenitor chiar de îi va fi amar, dar vrea să îl laşi să simtă…prea l-ai zidit şi l-ai strivit.

    Nici nu îl asmuţi a mreajă…nu îl lăsa să asculte cuvinte vrăjite care l-ar putea atrage în adâncuri neştiute…dar nici nu îl lega cu ocale grele de tine. Lasă-l slobod…şi mergi în urma lui, pe nevăzutelea; să nu simtă că îi eşti umbră şi pavăză nevăzută. Lasă-l să meargă pe cărbuni încinşi…a uitat focul sau poate nu l-a învăţat din vreme; lasă-l să îl înţepe spini şi mărăcini, chiar de va sângera…nu îşi mai aminteşte cum e să tresari la auzul chemarii sângelui; nu i-a mai fost şoaptă fiorul…nu a mai fost freamăt chiar de nelinişte i-ar fi fost…A fost doar uitare. A uitat culorile sunetelor şi ale luminilor. Şi într-un târziu, a înţeles că trebuie să înveţe să lase praful să se aştearnă peste nişte clipe ce au fost şi au murit.

    În acel târziu nu s-a mai întors vreodată ca răzvrătire; îşi rămăsese demult în urmă ca mânie. Nu mai priveşte înapoi. Şi-a îngropat în abis moartea acelei amintiri, acolo unde îşi află mormântul cele care dor, şi a făcut-o împăcat. Şi a înţeles ce repede îţi poate lua cineva fericirea, atunci când o aştepţi venind dinspre suflet străin. Şi când nu priveşti în tine…şi nu începi să nu îţi mai fie teamă să priveşti înăuntrul tău; acolo unde încă nu ai învăţat cum să ajungi; şi îţi e spaimă. Acolo sunt adevăratele furtuni.

    Te înspăimântă că eşti un suflet îndrăgostit…singurul dintre toate sufletele pământului care mai crede cu acea inocentă candoare în veşnicia puterii dragostei…singurul care crede că a iubi ţi se întâmplă doar o dată în viaţă…dar de fiecare dată când s-a îndrăgostit, a simţit că este prima dată când a iubit vreodată. Suflet îndrăgostit care crede că dragostea nu moare; doar oamenii o ucid…dar mai întâi o terfelesc, o întinează, o pângăresc.

    Dragostea ta îţi este sacră, sufletule. Ţi-e religie; i te închini.

    Dar sufletul fiinţei limpede precum cleştarul zâmbeşte cu tristeţe; a devenit păgân. Nu mai crede; pentru că ştie că nu i se va întâmpla niciodată. Pentru că nimeni nu iubeşte într-atât de mult încât să moară pentru iubire. Nimeni nu simte îndeajuns de tot…iar când va fi să nu îi mai fie, îşi va rămâne nimic. Nu ştiu dacă atunci când i se va întâmpla singurătatea nu va alege să rămână suflet solitar…şi -atât de îndepărtat şi de înstrăinat de sine.Pentru că a fost rănit de necredinţa celuilalt de a crede prea puţin în iubire. Iar vina lui a fost una cumplită. Aceea de a crede în absolut.

    Şi nu va mai putea vreodată să fie precum a fost odată. Va fi acelaşi, altfel,rămânând în el nemaiprivind înapoi…deşi se spune că viaţa ţi-o trăieşti privind înspre umăr, dar păşind către înainte…dar fiecare are un înapoi în care nu se va mai întoarce vreodată…şi atunci când vei şti a ţi-l desluşi, vei înţelege că setea de tine nu îţi va fi niciodată potolită.

    Şi atâta timp cât vei simţi setea de tine de nestins şi flămânzeala de sine, nu te vei sătura să cauţi. Vei continua să mergi a început.

    Spre un încotro.

  3. Camelia zice:

    Fă-mă, Doamne, vânt, să pot risipi de prin ungherele sufletului meu în nemărginirea celor patru zări cenuşa a ceea ce a mai rămas din ceea ce a fost odată rug pe care am ars; sufletului meu fă-i adăpost măcar vremelnic din împletitură de vise şi streaşină fă-i din gând fugar rătăcitor printre umbre pieritoare; fă-i o colibă săpată-n mal surpător la ţărm de uitare… Şi de-ar fi să să îl îngroape, fă-l să i se întâmple nu a povara pământului…făr’ de putinţă de năruire…doar să îl acopere a somn de întoarcere din moarte şi să îl trezească atunci când dinspre răsărit se va fi auzit pas a chip nedesluşit lipsit de suflare înşelătoare de vânt a amăgire…

    … şi să îi dea credinţă că totul pe lume nu e lamă de pumnal cu adâncitură în partea lui cea stângă acolo unde zace inima în veghea agoniei de a fi simţit cândva, neclar contur de vis. Fă-mă, Doamne, lumină a cuiva să îl pot mântui de înşelătoare umbre.

    Prefă-mă în colb să mă pierd de paşi sovăitori; fă-mi sufletul talpă desculţă să alerg prin auzitul crescând al ierbii care ţi se dăruie fără se ceară bir pe veşnicia înfriguratelor rătăciri a fantasmă privită prin ochi arzând a nestinsă şi neîntinată patimă de viu de flacără zvâcnind din vârful degetelor mâinii întoarsă cu faţa palmei spre tine. Fă-mă, Doamne, palmă.

    Fă-mă palmă să pot primi în ea vis de om…să pot atinge lacrimi şi să le pot seca, sorbindu-le în setea ei…să alin şi să mângâi doruri smulse din carne…să pot opri gânduri de tâmple de suflet încărunţit fără a fi bătrân ci doar cu crengi aplecate a povară la pământ; încovoiat dar neîngenuncheat vreodată…să dezmierd contururi morganatice fugare atât cât voi putea a le pătrunde…să-mi pot găsi odată altarul altei mâini căreia să mă închin împreunându-mi degetele a jurământ de jertfă al focului mistuitor de patima zvâcnirii sângelui.

    Fă-mă, de sunt sfărâmă de aripi, cenuşă în cuib de smirnă şi tămâie şi aprinde-mă întru renaştere a pasăre phoenix ; fă-mă gând de potecă printre strânsori a laţ de şerpuitoare ispite amăgitoare muşcând până la os din trup de talaz nevolnic. Prigoneşte-i pe acei ochi cu priviri piezişe a iscoadă şi ia-le blestemul năprasnicelor deochiuri vrăjmaşe a chin zvârcolitor făr’ de linişte în nopţi albind a zbatere.

    Şi dă-mă!

  4. Camelia zice:

    O metanoia şi un crez..

    • Ciprian Bojan zice:

      Rostiri de rosturi cu miros nepământean. Leagăn şi scut. Cer şi devenire. Desăvârşire.
      Temple din zid de rostire, încât sculptorul nu le-ar putea modela, rămân rostiri.
      …adânc sculptate în suflet…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s