Apoi?

Nu ştiu,
ce semnificaţie poate avea,
cuvântul apoi,
dacă, pentru mine,
acum e o perpetuă durere.
Orizontul pare că mă îneacă,
cerul pare că mă apasă,
timpul pare că muşcă din mine,
liniştea pare un urlet continuu,
lumina mă orbeşte,
adevărurile mă zdrobesc,
iar şoaptele mă îmbie,
spre propriul meu asfinţit,
cu care aş vrea să mă contopesc,
cât mai grabnic,
fiindcă
doar acela poate fi
paradisul meu,
celest sau terestru,
de azi sau de ieri,
sau dintotdeauna.

Despre Ciprian Bojan

Profesor la ţară
Acest articol a fost publicat în Un soi de poezie, Viaţa pur şi simplu. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu