DE CE?

Poate am crezut prea mult,
în tot ceea ce e frumos;
că aş putea gusta, cândva,
din cupa dulcii fericiri,
n-a fost să fie!
Am dat, chiar şi când nu mi s-a cerut,
din suflet, fără să aştept nimic,
am înţeles că a dărui,
e mai preţios decât orice-ai primi!
Am fost şi umărul pe care,
s-a putut plânge, fără ca,
vreo lacrimă vărsată
să nu fie însoţită de suspinul meu,
sau vorbele de taină,
să le împrăştiu în patru zări.
Am fost şi bufonul şi paiaţa,
şi asta chiar nu m-a întristat,
căci râsul este natural.
Dar, NICIODATĂ acea privire,
NICIODATĂ acel surâs,
NICIODATĂ acea chemare,
DE CE???
Poate fiindcă nici n-am meritat altceva!
Aş vrea să dispar, pe vecie!
Nu mă mai vreau, MĂ URĂSC!

Despre Ciprian Bojan

Profesor la ţară
Acest articol a fost publicat în Viaţa pur şi simplu. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s