Amurg timpuriu

Am aflat într-o zi, că şi îngerii plâng,
Dar plâng fără lacrimi şi nu-i auzim,
Căci grijile vieţii, prea tare ne strâng,
Şi uităm uneori, mai buni noi să fim.

Un strigăt de îngeri se înalţă spre cer,
Doamne, o stâncă fă-mă să fiu!
Să nu văd, să n-aud copiii cum pier.
Amurg timpuriu, mult prea timpuriu.

_______________________________________________

Aceste versuri, după cum poate v-aţi dat seama, sunt dedicate copiilor nevinovaţi care au pierit în tragedia de la Maternitatea din Bucureşti, dar şi victimelor nevinovate care pier în alte tipuri de accidente, dezastre naturale sau în războaie.

Sunt conştient că dacă vreo rudenie a unei victime de acest gen, ar citi acest articol, nu i-ar alina suferinţa, ci dimpotrivă.

În ceea ce priveşte atitudinea noastră, a celorlalţi oameni, deplângem, mai mult sau mai puţin formal, aceste tragedii, bucurându-ne în sinea noastră, că nu suntem noi sau apropiaţii noştri victime. De altfel, chiar şi când ne rugăm la Dumnezeu, suntem egoişti, spunând: „Dă-mi Doamne!”, şi uităm adeseori că există prea multă suferinţă în jurul nostru. Aşa că, singurul lucru care ne rămâne de făcut în faţa unor astfel de tragedii, este să tăcem, să medităm adânc la ceea ce ne poate aştepta, pentru a fi pregătiţi.

Tocmai din acest motiv, nu voi aproba nici un comentariu la acest articol, nici… „dincolo”.

Despre Ciprian Bojan

Profesor la ţară
Acest articol a fost publicat în Viaţa pur şi simplu. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s